UŞI DESCHISE LA KANAL D

“Mame singure”, noul show duminical al postului Trustului Dogan, are nevoie de o vedetă-mamă în postura de prezentator.
Sanda Ladosi

Din 27 iulie, Kanal D lansează show-ul “Mame singure”, în care câteva mame îndrăzneţe pornesc în căutarea unui partener de viaţă care să aibă calităţile unui tată exemplar. 10 bărbaţi vor lupta pentru câte o mamă, în încercarea de a-i cuceri inima şi încrederea. Pentru show, producătorii doresc o vedetă care să fie şi mamă. Sanda Ladoşi, Luminiţa Anghel, Anca Ţurcaşiu, Dana Nălbaru sunt în discuţii cu reprezentanţii postului Kanal D, pentru ocuparea postului de prezentator.

La “Mame singure”, mamele şi potenţialii parteneri vor desfăşura diferite activităţi din care să rezulte dacă se potrivesc: se vor plimba împreună, vor merge la masă, vor organiza picnicuri, vor locui împreună şi vor împărţi treburile casnice. Copiii vor fi consilieri de încredere ai mamelor lor. Ei înşişi îi vor testa pe potenţialii taţi, supunându-i la probe creative, pe care le vor concepe în funcţie de aşteptările şi interesele lor.

Mamele îi vor elimina pe cei care nu ating standardele impuse sau care nu au demonstrat că-şi doresc cu adevărat să fie alături de ele şi de copiii lor. Cei patru bărbaţi care vor reuşi să intre în graţiile mamelor şi ale copiilor lor vor primi cadou familia pentru care s-au luptat.

Spune cuvintele tale