Figura lui Miron Cozma este legată de evenimentele sângeroase de la începutul anilor 1990. Fiecare mineriadă pe care a condus-o a devenit o pată pe istoria recentă a României. Repercusiunile în timp ale acelor evenimente au fost catastrofale, mai ales în plan extern.
Numele lui Miron Cozma devine cunoscut opiniei publice la începutul anilor 1990. După manifestaţia din 28 ianuarie organizată de partidele istorice şi organizaţiile civice, autorităţile au făcut apel la mineri să vină în Bucureşti pentru „restabilirea ordinii”. În dimineata zilei de 29 ianuarie ’90, 5.000 de mineri înarmaţi cu bâte au sosit din Valea Jiului în Bucuresti. Au avut loc incidente violente între mineri şi locuitori ai Capitalei. Ortacii, sub coordonarea forţelor de ordine şi a liderilor FSN au organizat raiduri, percheziţii şi reţineri ilegale la sediile unor partide istorice şi organizaţii care militau pentru democraţie.
Un alt eveniment sângeros s-a petrecut în 14-15 iunie 1990, când Miron Cozma a condus minerii la Bucureşti. Forţele de ordine, susţinute de mineri, au intervenit în forţă împotriva protestatarilor din Piaţa Universităţii şi a populaţiei civile. Iar pe 15 iunie minerii s-au retras şi au lăsat în urmă o populaţie şocată. După ce două zile au terorizat Capitala, minerii s-au retras . Efectele evenimentelor din 13-15 iunie 1990 au fost în plan extern catastrofale. România a fost exclusă de la orice finanţare a organismelor internaţionale, a fost întrerupt acordul de asistenţă cu FMI şi s-a trezit în pragul unui crah economic.
În septembrie 1991minerii de conduşi Miron Cozma, au venit în Capitală cu mai multe garnituri de tren. Din gara Băneasa, ortacii s-au îndreptat spre Piaţa Victoriei. S-au oprit în faţa clădirii Guvernului şi i-au cerut primului ministru de atunci, Petre Roman, să iasă pentru a discuta cu ei. În jurul prânzului minerii au declanşat primele atacuri cu pietre şi sticle incendiare asupra clădirii guvernului şi a forţelor de ordine mobilizate în zonă. Piaţa Victoriei a fost evacuată abia spre seară, iar minerii s-au îndreptat spre Televiziune şi Piaţa Universităţii. Miron Cozma, aflat în fruntea unei delegaţii a minerilor, s-a întâlnit la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Ion Iliescu. La acea întâlnire, Cozma a condiţionat retragerea minerilor de demiterea primului ministru. A doua zi, pe 26 septembrie, minerii au atacat din nou clădirea Guvernului. Sub presiunea evenimentelor reprezentanţii minerilor şi conducerea ţării s-au întâlnit şi au negociat cu uşile închise. După câteva ore preşedintele Senatului, Alexandru Bârlădeanu, a anunţat pe postul naţional de televiziune demisia Cabinetului Petre Roman. Odată ce ţelul principal a fost atins, Miron Cozma le-a cerut ortacilor să plece acasă. Minerii nu l-au ascultat însă şi au pătruns în sala de şedinţe a Adunării Deputaţilor, unde au cerut demisia lui Ion Iliescu şi satisfacerea tuturor revendicărilor pentru care au venit la Bucureşti. Ion Iliescu s-a întâlnit din nou cu o delegaţie a minerilor condusă de Miron Cozma. La finalul discuţiilor Iliescu şi Cozma au semnat un comunicat, prin care se anunţa că revendicările minerilor au fost rezolvate. Acest moment a reprezentat, de altfel, şi episodul final a celei de-a patra mineriade.
În 1999, Cozma incită oamenii să plece din nou la Bucureşti, invocând decizia de închidere a unor mine. După câteva zile de grevă, ortacii pornesc spre Bucureşti, trecând de blocadele impuse de jandarmi şi poliţişti în Defileul Jiului. Evenimente sângeroase au loc şi la Bumbeşti-Jiu, Horezu, Costeşti sau Râmnicu Vîlcea. Situaţia se precipită şi importante forţe de ordine sunt comasate pe drumul spre Capitală. Este adusă în discuţie posibilitatea de declarare a stării de urgenţă ori de asediu, iar Parlamentul se reuneşte pentru a analiza criza. Minerii se opresc doar după ce primul-ministru de atunci Radu Vasile acceptă să stea de vorbă cu Miron Cozma şi încheie aşa-numita “pace de la Cozia”.
