Postări etichetate FRANŢA

SEX ÎN PAT CU PĂRINŢII

Întregul concept grafic a fost transformat într-un afiş de campanie, cu scopul sensibilizării autorităţilor în problema lipsei locuinţelor pentru tineri. Campania a fost lansată  de către Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) şi se va desfăşura în 14 centre universitare din ţară, timp de 6 luni.

Membrii ANOSR vor distribui afişe studenţilor şi-i vor invita să le lipească pe uşile camerelor de cămin, pentru generarea unui impact maxim. Afişul erotic a fost realizat de către un student francez şi a circulat deja în trei ţări europene – Franţa, Italia şi în zona valonă a Belgiei. În Franţa chiar s-a reuşit alocarea unui fond pentru construirea de locuinţe pentru tineri, după terminarea campaniei.

scrie un comentariu »

ROMÂNIA-FRANŢA, RECORD DE AUDIENŢĂ

Peste 4 milioane de telespectatori au urmărit, luni seară, la TVR 1, primul meci al naţionalei de fotbal a României de la Campionatul European. Prima repriză a meciului cu Franţa a avut, la nivel naţional, un rating mediu de 18,7% (3.681.000 de telespectatori) şi o cotă de piaţă medie de 56,5%, conform datelor furnizate de GfK România. A doua repriză a meciului a adus în faţa ecranelor peste 4.300.000 de români. TVR 1 a înregistrat, la nivel naţional, un rating mediu de 21,8% şi o cotă de piaţă medie de 55,5%.

Minutul „de aur” al transmisiunii partidei tricolorilor a fost la ora 20.51, când 4.858.000 de telespectatori au urmărit fluierul final al meciului. În acel minut, rating-ul a fost 24,6%, iar cota de piaţă – 59,1 procente. Din cotele de piaţă înregistrate rezultă că mai mult de jumătate dintre românii care s-au uitat la televizor între orele 19 şi 20.51 au fost cei contaminaţi de microbul fotbalului.

„Grupa morţii” a ţinut, luni seară, telespectatorii în faţa micilor ecrane până spre miezul nopţii. Al doilea meci al zilei de 9 iunie, Olanda-Italia, a fost urmărit, la nivel naţional, de 2.399.000 de telespectatori (rating mediu de 12,2%, cotă de piaţă medie de 30,9%).

scrie un comentariu »

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.