Postări etichetate PSD

CSOP: OPRESCU SCADE, BLAGA RECUPEREAZĂ

Independentul Sorin Oprescu (fost PSD) se menţine lider în preferinţele electorale ale bucureştenilor, cu 34%, arată un sondaj CSOP comandat de PD-L şi efectuat în perioada 14-21 mai. Distanţa dintre Oprescu şi ocupantul locului doi, Vasile Blaga (PD-L), a scăzut însă la patru procente, faţă de 15 cât indica sondajul
INSOMAR de săptămâna trecută.

Între cei doi şi următorii clasaţi, Ludovic Orban (PNL) şi Cristian Diaconescu (PSD), există o distanţă care pare greu de recuperat în ultima săptămână de campanie. Orban este cotat cu 17%, iar Dia­conescu cu 14%. Sociologii susţin că Sorin Oprescu este într-o tendinţă de scădere (de la 39% la 34%), iar Vasile Blaga se află pe un trend ascendent (de la 24% la 30%). Cresc, de asemenea, Ludovic Orban (de la 12% la 19%) şi Cristian Diaconescu (de la 11% la 14%).

În privinţa bătăliei pentru cele şase sectoare, studiile indică trei mari favoriţi, care au şanse să câştige chiar din primul tur: Neculai Onţanu (PSD, sectorul 2), cotat cu 52%, Liviu Negoiţă (PD-L, sectorul 3) – 59% şi Marian Vanghelie (PSD, sectorul 5) – 52%.

scrie un comentariu »

OPRESCU, PE PRIMUL LOC

34% dintre bucureştenii votanţi îl preferă, într-un eventual prim tur de scrutin al alegerilor pentru Primăria Capitalei, pe Sorin Oprescu, potrivit unui sondaj de opinie al „The Gallup Organization”, realizat prin interviuri telefonice, pe un eşantion de 814 persoane. Al doilea în ordinea preferinţelor celor chestionaţi este reprezentantul PD-L, Vasile Blaga, creditat cu 17%, în vreme ce Cristian Diaconescu (PSD) şi Cozmin Guşă (PIN) ar primi câte 10% din voturi. Ludovic Orban (PNL) este plasat cu doar 6% din intenţiile de vot. Rata de participare estimată pentru primul tur al alegerilor locale din Bucureşti este 42%, iar priorităţile noului primar general ar trebui sa fie, conform sondajului Gallup, fluidizarea traficului (44%), parcurile, spaţiile verzi şi locurile de joacă pentru copii (24%), rezolvarea problemei câinilor vagabonzi (22%), curăţenia (21%), repararea străzilor şi trotuarelor (20%), lupta împotriva infracţionalităţii (18%), construcţia de locuinţe (17%), locurile de parcare (12%), îmbunătăţirea transportului în comun (9%) şi protejarea zonelor istorice (5%).

scrie un comentariu »

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.